Chemare…

Iubesc ce am iubit o viață,
Iubesc privirea ce răsfață.
Îmi place ochiul ce zâmbește
Și mângâierea ce zidește.

Îmi iubesc codrul ce respiră,
Când vara frunzele-și răsfiră
Și mă alintă c-un șoptit.
Se bucură c-am revenit!

Îmi plac cărările de munte
Și cerbii amețiți de ciute
Și tot ce-i verde, ce e nins,
Chiar vârfuri ce-s de neatins.

Iubesc să hoinăresc spre creste,
Când frunza-n codru ruginește
Și-s fericit când văd un pom
Că-i verde, protejat de om.

Îmi place râul cum strecoară,
Nisipul umed într-o doară.
Ca mai apoi să se-nfurie,
Să-și facă unda plumburie.

Mă-ncântă păstrăvul săltând,
Într-o cascadă spumegând
Și vidra ce săgeată valul,
Când vezi o umbră ca opalul.

Iubesc și lacul reflectând,
Lumina lunii petrecând,
O umbră tainică ce-așteaptă,
Ca Ea să-ntredeschid-o poartă.

Aștept să văd crapu-n bătaie,
Când mielul aleargă după oaie,
În pajeștea de lângă lac.
Și toate păsările-mi plac.

Îmi place dealul, valea, lunca,
S-aud cum cade toamna nuca,
Să mă-nfioare-un fulg de nea
Și toate-aici în țara mea.

tatapantzi